Cum să renunţi la contractul de telefonie, internet sau televiziune

Poţi renunţa la contractul de telefonie, internet sau televiziune dacă furnizorul majorează tarifele, a anunțat săptămâna trecută arbitrul telecom (ANCOM), după creșterile de prețuri anunțate de DIGI și Telekom. Operatorii au dreptul de a modifica unilateral contractele, dar trebuie să-și anunțe abonații și să le acorde cel puțin 30 de zile pentru a denunța contractul, dacă nu sunt de acord cu modificările aduse, în caz contrar riscând sancțiuni.

Doi mari operatori, DIGI/RCS&RDS și Telekom (fostele Romtelecom și Cosmote) au anunțat de la începutul acestui an majorarea prețurilor la abonamentele de televiziune, internet și telefonie, invocând ‘creșterea costurilor asociate furnizării serviciilor de comunicații’. Ambele companii au milioane de abonați la serviciile lor.

Pe 7 martie, a doua zi după majorările de prețuri anunțate de Telekom, Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) a postat pe Facebook un anunț către utilizatorii de servicii de comunicații:

Autoritatea trimite apoi către o pagină de pe site-ul propriu în care arată drepturile și obligațiile pe care le au utilizatorii la semnarea contractelor de comunicații, precizând că:

„Dacă furnizorul a modificat contractul fără să te notifice sau nu te-a informat despre posibilitatea de a denunţa contractul fără penalităţi, ANCOM poate lua măsuri.”

Ce reclamații au fost în ultimul an și ce sancțiuni a impus ANCOM?

La solicitarea HotNews.ro, autoritatea a transmis situația reclamațiilor cu privire la modificarea unilaterală a contractelor și a sancțiunilor pe care le-a decis, în urma analizării acestor reclamații.

De la începutul anului 2018 până în prezent ANCOM a primit 83 de reclamaţii în care utilizatorii au semnalat modificarea unilaterală a contractului de către furnizorii de servicii de comunicații electronice. 

Reclamaţiile primite vizau operatorii Vodafone Romania, Orange Romania, Telekom (fix şi mobil), UPC şi Digital Cable Systems S.A. În urma reclamaţiilor, Digital Cable Systems S.A. a fost sancționat cu amendă în valoare de 5.000 lei pentru faptul că notificarea cu privire la modificarea contractului privind furnizarea serviciilor de acces la internet și retransmisia serviciilor de programe audiovizuale nu s-a realizat cu respectarea legislației în vigoare, respectiv au fost încălcate dispozițiile art. 51 alin. (7) din OUG 111/2011. Pentru celelalte situaţii nu au fost constatate încălcări ale legislaţiei în vigoare.
„, au precizat pentru HotNews.ro oficialii ANCOM.

Pentru detalii legate de recentele majorări de tarife din telecom citește:
– DIGI va crește prețurile unor servicii de comunicații de la 1 martie, pe fondul investițiilor în dezvoltare și ca reacție la creșterea continuă a costurilor
– Un anunț care vizează milioane de români: Telekom va crește prețurile abonamentelor de telefonie fixă, mobilă, internet și TV
 

More from author

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Related posts

Latest posts

Bucureşti, primul oraş din România cu 100% acoperire 5G în reţeaua Orange

Orange România anunţă extinderea reţelei 5G şi plasează Bucureşti în topul oraşelor europene din punct de vedere al conectivităţii, oferind acoperire 5G...

Samsung Galaxy A51 și A71, noi terminale 5G

Samsung a dezvăluit ieri noile smartphone-uri Galaxy A71 și Galaxy A51, adăugând conectivitate 5G și îmbunătățind inovațiile esențiale pentru seria Galaxy A....

Samsung va rezolva problema de funcționare a senzorului de amprentă din Galaxy S10

Samsung a recunoscut că Galaxy S10 poate avea probleme cu scanerul de amprente din ecran. Povestea a început săptămâna trecută, când unul...

Want to stay up to date with the latest news?

We would love to hear from you! Please fill in your details and we will stay in touch. It's that simple!